Category Archives: Urzici

Pamflete, poeme umoristice, urzică cu satiră în colaborare cu Mița Biciclista.

Păpușa Diana – probabil cea mai bună analiză SWOT din lume

ATENȚIE! Acesta ar putea fi un pamflet și ca atare, nu trebuie tratat. …de vină sunt o Miță și-o Șosetă.

Vocea lui Costi seamănă cu o tulbure zi de septembrie, toată numai stropi, bruște rafale de vânt, averse de ploaie[1] și grindină, pauze melodioase în care lucrurile ce nu i-au venit încă par să aibă mai multă putere decât cele care i-au ieșit deja. Și vocea aceasta vine dintr-o gură lacomă și nemulțumită de copil pofticios zăbovind cu bănuțul lui karmatic, fals și strâmb[2] în fața vitrinei unui magazin de jucării. La unele cuvinte, ochii lui negri îi strălucesc printre gene cu o neliniște ce pare să aprindă-n colțul interior al pleoapelor un picur suav de lacrimă, iar altă dată par să-și retragă privirea în sine, ca într-un criptorchidism sau monorchism[3] artistic. Văzută din față, Păpușa Diana este alta decât din spate sau din profil: atunci când este întoarsă cu fața spre vitrină, senzualitatea aventuroasă, gingașă făptură cu chip de alună, nesuferind nicio constrângere, capabilă să fie aleasă rapid de oricine, apare în contrast cu voința sacrificată, moartă, proprie celui ce o descoperă fără greș, în cele mai dulci ca și în cele mai dure capricii materiale ale vieții. Mâinile lui Costi au o mișcare nervoasă când în sus și când în jos pe geamul de la vitrina aburită. Rapidele contracții ce-i înfioară pomeții obrăjorilor, tâmplele, bărbia, anunță ce va fi venind[4]. Noroc că este ieftină în comparație cu efortul financiar pe care l-ar fi făcut părinții mei să-mi cumpere un blug și două tricouri. Așa, mama nu se supără că mi-am pătat uniforma; la urma urmei este cunoscut faptul că se murdărește ușor. Ce splendidă reacție pentru a releva printr-un gest, un accent, o pauză, un semn, o privire valorile lucrurilor vizibile sau invizibile cum este această păpușă???!!. Vorbind astfel, elevul Andriescu Constantin, cunoscut de prietenii din curtea școlii drept Costi, simțea neîncetat acea miraculoasă obscuritate pe care se desenează forțele de relație și cele de producție, acea divină umbră ascunsă în cuta uniformei sale școlărești – semn al segregării școlare tot mai mari și a procentului de neșcolarizați care crește alarmant din cauza faptului că tot mai multe școli obligă elevii să poarte uniformă.

Costi îşi privi îngândurat puşculiţa în formă de purceluş. O zdrăngăni lângă ureche şi zgomotul vesel al monedelor ce se izbeau de pereţii interiori ai puşculiţei îi confirmă încă o dată că era plină. Acolo era toată averea lui. Tot ce strânsese în ultimii ani de viață, din restul care îi rămânea de la pâine, din ciubucul pe care îl primea ori de câte ori o ajuta pe bătrâna de la 3 să-şi plimbe ciuaua sau mărunțișul după care se mai îmbrâncea când mai trecea câte un convoi mortuar pe stradă.

De când o văzuse pe ebay la oferte, Costi frământa mărunțel din picioare de nerăbdare. Chiar şi Katarina-aruncătoarea de cuţite, ori Vayne-nighthunter cea mai aprigă femeie batman din LoL[5] păleau în fața unei veritabile forțe. Când auzise prima dată de ea, nu i-a venit să creadă că există o astfel de vită dezmembrată zeiță. Toţi se temeau de ea, toţi ar fi dorit-o, dar nimeni nu ar fi avut curajul să o atingă măcar, dapăi să-i mai dedice o scrisoare deschisă. Dar Costi nu era un anonim al online.ro și nici măcar nu avea cont pe Fain! El ştia. Ştia că el ar putea să o atingă. Ar putea s-o facă să vibreze dacă ar fi vrut, doar că nu ştia cum să ajungă până la ea. Vitrina magazinului îi stătea în cale. Nu-şi putea scoate din minte imaginea trupului ei dăltuit, un rezultat al antrenamentelor lungi şi covârşitoare ce ar fi făcut-o de râs şi pe Demi More G.I. Jane în lupta pentru admiterea în trupele SWAT. Coapsele lungi şi puternice, fesele tari ori sânii fermi şi talia de viespe, privirea aprigă întărită şi mai mult de capătul arcului ce se zărea fixat pe umărul ei stâng, toate aceste detalii îl înnebuniseră pe Costi care nu-şi mai găsea starea. Nu ştia dacă să-şi calce cuvântul dat în faţa mamei că nu o să umble la puşculiţă până nu se va face mare, sau să fie nemilos precum DarkVader şi să trântească cu putere purcelul de porţelan de pământ şi cu banii de acolo să o cumpere pe Păpușa Diana numai pentru el. Se şi închipuia alături de ea, umăr la umăr luptând împotriva dorcilor, luzărilor, duibilor, computer freakșilor, geekșilor, gamerilor cool, fag-leimărilor, emonicilor tehnologizați, retarzilor virgini, proștilor execrabil și insuportabil de incompetenți[6].

Cum era totuşi o fire organizată şi cum nu-şi permitea să nu-şi asculte părinţii, Costi se gândi că mai bine să-şi analizeze toate opţiunile. Să caute toate argumentele pro sau contra care să-l lămurească dacă se merită tot efortul şi riscul de a-şi sparge puşculiţa ca să obţină Păpușa Diana. Privind la posterele în care Păpușa Diana apărea costumată în uniforma SWAT lui Costi îi veni o idee fascinantă. Dar dacă ar face el o analiză SWOT a păpuşicii?  Puncte tari, Puncte slabe, Oportunităţi și Ameninţări. Scrise toate astea frumos pe un colţ de şerveţel rămas de la sendvici, îşi fixă privirea pe chipul Păpușicii și începu să sublinieze tot ce era important. Așadar a purces:

 Puncte tari:

  1. Păpuşa Diana este ieftină - deci banii de puşculiţă ar trebui să-i ajungă s-o cumpere, iar dacă nu-i ajung, ar putea include oricând manualul ei de utilizare la articole speciale pe Fain și ar valorifica karma primită în acest sens.
  2. Are un efect psihologic pozitiv şi reduce discriminarea -cu Păpușa Diana alături, nu o să mai fie atacat aşa de uşor pe coridoarele școlii de toţi userii din LoL sau DotA.
  3. Colegii de joc cu mai puţine resurse l-ar admira pe el că a fost capabil să facă aşa o achiziție de viitor şi automat comunicarea cu ei ar fi mult mai uşoară datorită admiraţiei stârnite de Păpușa Diana.
  4. Întăreşte disciplina. – prin afişarea cu Păpușa Diana, toţi ceilalţi useri din LoL vor învăţa că trebuie să respecte regulile şi că nu pot să apară cu comentarii sau articole în care să declare incompetenţa unora sau altora, aşa după bunul lor plac. Ca de exemplu AICI.
  5. Durează puţin distracţia cu ea  - Diana este cunoscută ca fiind o păpușă căreia i se termină foarte repede bateriile, iar când dă semne de slăbciune, trebuie să-i identifici Liderul, sa identifici pe careva mai bine plasat decât ea in ierarhia implicita și să ataci fără milă, la baionetă.
  6.  Obrazul de Păpușă Diana se întreţine uşor –  obrazul subțire al Păpușii Diana se întreține cu o cheltuială minimă, în măsura în care ar fi folosită în luptele corp la corp, atunci când lumea asta mică l-ar pune în situația de a-și întâlni adversarii din DotA față în față, într-un spațiu care se intersectează. Desigur, acest lucru este utopic, de aici rezultând faptul că, în timp, obrazul Păpușii Diana va căpăta aspectul unei carapace de broască țestoasă[7]
  7. Ar dispărea conflictele verbale cu accente puternic isterice care pot cauza căderea părului, dezechilibrul hormonal, aspectul de vită dezmembrată, mahalageala, imbecilitatea, gândirea limitată în spațiul virtual propriu și excesul de zel[8]

Puncte slabe:

  1.  Păpuşa poate fi asociată cu un semn de fetiș postgrădiniţă, iar utilizarea ei pe termen îndelungat poate produce sângerări pe cerul gurilor rele și virtuale, mai ales că uniformizatul Costi are și el standardele lui și nu poate folosi orice chinezării contrafăcute.
  2. Îi poate îngrădi individualitatea şi libertatea de exprimare – achiziționarea Păpușii Diana atrage după sine atacuri isterice la persoană din partea celor care nu și-o permit și poate inhiba exercițiul liber de gândire. Dreptul de proprietate asupra Păpușii Diana poate  agita  spiritul Mestrului Păpușar, patronul magazinului de jucării.
  3. Se murdăreşte relativ uşorPăpușa Diana este dintr-un amestec de plastic, bumbac și lână merinos, materiale atât de superficial combinate încât poți să juri că este o simplă Păpușă de colțul liceului, pe care o găsești în scara blocului, cu care bați covoarele sau cu ajutorul căreia împingi autobuzul cu geamurile închise, să nu intre miros de contrafăcut.
  4. Inhibă creativitatea[9]
  5. Păpuşa nu va fi bine primită de părinţii lui sau de alte fetiţe din şcoală care vor protesta împotriva ei ca fiind o formă de îngrădire a libertăţii femeii în societate.
  6. Achiziţia păpuşii presupune un efort financiar ulterior prin numeroasele cheltuieli care le-ar face cu întreţinerea ei.

 Oportunităţi

Probabilitatea crescută de a fi luat sub observaţie de ochiul trilematic al Maestrului Păpuşar şi de a fi înscris printre valorile sau non valorile (după caz şi după buna dispoziţie a Maestrului Păpuşar) ce sunt periodic supuse discuţiilor aprinse la care participă celelalte păpuşi. Că doar așa se întâmplă în culturile mature de pe online.ro, unde, nu-i așa, fiecare este binevenit să își arate păpușica, fie ea achiziționată în urma unei analize swot profesionistă, sau nu. Costi se va baza pe faptul că Maestrul Păpușar deține cheia, necesară si inevitabilă a oricarei comunități funcționale de păpuși care este, nu-i așa, libertatea de expresie, certa si folosita.

 Ameninţări

  1. Toţi haterii de 15 ani cu net free vor comenta despre ideea lui Costi de a-și cumpăra o Păpușă Diana. Evident, aștia se întâmplă să fie dintre cei mai interesați de achiziționarea de păpuși. Dacă Costi voia să se uite la un film, probabil ar fi întrebat-o pe prietena sa, Luka,ori pe Crista dacă voia un sfat despre cum să NU ai un PR bun. Dacă voia doar să-i dedice o poezie, vorbea cu Mița Biciclista care scrie povești pe ghidon, că pe bicicletă nu știe să meargă, ori cu Porcul sau cu Sonia, iară dacă voia să cumpere un roman de beletristică îl trăgea pe Balșu de mânecă. Dacă voia să se înscrie în politică îi cerea sfaturi lui Cosmin sau lui Bogdan. Dar în materie de păpușici doar Maestrul Păpușar are ultimul cuvânt și el reprezintă un obstacol mai mare decât mărunțișul din purceluș, sau vitrina de termopan. Și oricum haterii ăia enumerați mai sus nu l-ar fi ajutat pe săracul Costi pentru că ei sunt oameni fără suflet și își discriminează semenii, Dumnezeule!
  2. Şi mai rău, dacă păpuşica se supără va depune o plângere la Maestrul Păpuşar, plângere ce va fi luată în seamă imediat dat fiind că este păpuşa favorită, iar Maestrul poate veni cu TAB-urile sau AG-urile şi va stârni un adevărat război printr-o declanşare uimitoare de forţe spulberându-l de pe arena combatului, ori în acest război Costi nu ar putea riposta încă, existând riscul să iasă tăvălit de însăşi marele Maestru. Timpul lui, de când activează pe terenul de combat, fiind foarte scurt nu i-a întărit poziţia încă, nu i-a furnizat toate armele necesare, iar viitorul poate părea sumbru (noi încă nu am stabilit pentru cine anume).

În încheiere, așteptăm cu sufletul la gură să auzim factori irelevanți în sine, de genul că puşculiţa lui are capacitatea monetară ce poate acoperi valoarea oricărei păpuşici din plastic, sau dacă se merită efortul de a-şi lua o astfel de păpuşă au ba că doar e și el om ca toți ceilalți. Vom încerca, eventual, să mimăm că am fi impresionați


[1] Nu-și băgase bine mufa de la microfon

[2] A nu se înțege că karma e falsă și strâmbă, da?

[3] Testicul necoborât în cavitatea scrotului sau retras temporar pentru că așa vrea el.

[4] Laptele consumat la scoală în combinație cu apa de la robinet a produs o extorsiune a unui degajament în două ape.

[5] League of Legends (LoL) este un MMO 3D fantasy, foarte similar cu Warcfraft 3 numit DotA care combină elementele de role-play și strategie, cu o acțiune de combat ce aduce un gameplay, accesibil și pe care vă puțeți baza oricând.

[6] Termen care îi definește doar pe cei care nu știu să facă o anailză swot

[7] Ba chiar întreaga Păpușă Diana va deveni o broască țestoasă.

[8] ZEL s. n. Râvnă, sârguință, ardoare.  Expr. Exces de zel = exagerare inutilă în îndeplinirea unei acțiuni, sârguință exagerată. – Din fr. zèle, lat. zelus.

[9] Pentru un bun exemplu de inhibare a spiritului creativ vezi Cuvintele Dianei  http://www.dianacoman.com/blog/

Milogul S.R.L.(Milogul și Restul Lumii)-Teatru milofonic în patru acte

ATENȚIE! Acesta ar putea fi un pamflet și ca atare, nu trebuie tratat.

…de vină sunt o Miță și-o Șosetă, drept model – blogul Milogul SRL

Actul unu

Sala centrală a Căminului Cultural dintr-un blog ciudat, de neuitat și aplaudat de toată lumea în mod organizat. În mijloc, o masă dreptunghiulară acoperită cu o muşama roşie aşezată cu unul din colţuri atârnând pe lungimea mesei. Tanti Lafi, pardon La Fee, eșărfată îngrijit, țopăie cu o seceră (încă plină de țărână de la câmp) într-o mână şi ciocanul în alta. După ce le așeză pe mușama își trosni una în frunte: uitase spicele de grâu. Iese din sală. Intră din nou aducând pe rând mai mulți tabureți, pe care îi așează la masă. A uitat iar spicele de grâu. Iese din sală. Intră din nou. De data asta zvelt, subţirică la trup, cu ochelari pe nas și părul prins în coc. Duce cu ea un top de hârtii din maculatură reciclată, câteva caiete de teză, un penar cu multe creioane cu guma roasă şi un toc cu cerneală roșie. Își trântește caietele în poală și-l deschide pe primul. Se enervează. Taie cu roșu tot. Nota 2. Al doilea – plagiat – nota 1. Se enervează și mai tare, le aruncă pe masă și iese din sală. Revine cu o tavă plină cu pahare şi o cană de sticlă plină cu apă de la robinet. Abia merge şi ţinându-şi greu echilibrul se îndreaptă către masă cu spaima de a nu vărsa cana cu apă. În spatele ei apare un bărbat tânăr şi înalt, îmbrăcat în costum, strâns încrăvătat, cu părul lins de vacă şi dat într-o parte. Bărbatul trece pe lângă ea, dar o înghiontește discret, iar La Fee scapă tava cu pahare, stropindu-l pe încrăvătat.

La Fee(îmbujorată, apucându-se cu mâinile de cap): Aaah, Tovarăsul Doom, ăăă adică Dex, nu v-am văzut în spatele meu! Nici nu v-am auzit măcar. Îmi cer o mie nouă sute șapte zeci și trei de scuze și stați să vă dau un șervețel de masă, ba nu, două, ba trei. Off, iertați-mă, tovarășe. Promit să fiu mai atentă data viitoare. Zău! Fără zău..

Dex(plin de sine și pe un ton împăciuitor, dar sarcastic): Tovarăşaaa, cum îți zice ție? (se uită pe ecusonul din pieptul ei). Așaaa, Tovarășa Lafi (La Fee, îl corectează ea) nu m-aţi auzit fiindcă sunteţi prea preocupată să aduceţi cana cu apă şi tava cu pahare în același timp. De ce vă grăbiți ? Tovarășii încă își beau nechezolul și mănâncă savarina la cofetărie.  Eu am venit înainte, conform ierarhiei desigur, să inspectez și să constat eventualele nereguli.

LaFee(umilă, frecându-și mâinile): Desigur Tovarășe Dex, așa este!  Iertaţi-mă, dar ştiţi doar că trebuie să am grijă să nu îi lipsească nimic Bravului Tovarăş Milogul, care iată, în sfârşit, ne face cinstea de a participa la şedinţele noastre regulate.

Dex(plin de sine din nou și făcând pe deșteptul): Tovarășa Lafi, nu mai fiţi aşa de entuziasmată căci Tovarășul Milogul vine la şedinţă fiindcă și deoarece se fac alegeri pentru șefia organizației noastre blogărești și pentru alte directive privind publicarea articolelor noastre fremătătoare și dătătoare de umor. În alte condițiuni nu l-am vedea la ochi și nici nu ne-am bucura de preamilostivenia sa cârmuitoare!

LaFee(speriată): Vai Tovarășe Doom, pardon Dex! Cum puteţi spune aşa ceva?! Dacă ne aude Tovarășul Milogul sigur are să ne sancţioneze pe linie ierarhică.(La Fee ia repede poziţia drepţi şi începe să recite cu patos din memorie) Milogului a noastră viață și visurile-nchinăm/ Milogul, fermecată viață acestui blog noi dăm/ atâtea mii de stele în tot atâtea chipuri,/ doar viața și Milogul ne-adună din nisipuri.(revine către Dex) Păi se poate una ca asta, tovarăse?

Dex(amuzat): Şi pentru ce are să ne sancţioneze Tovarăşă Lafi? Nu ne-am îndeplinit sarcinile impuse pe linie? Nu mi-am făcut eu norma de articole? Dumneata nu ţi-ai îndeplinit norma de cuvinte/ha  de pagină de blog?! Haida de! Ştii bine că pe mine nu mă impresionează Tovarășul Milogul. Poate că e cazul să se ia în considerare munca celor care activează permanent în cadrul organizaţiei noastre blogărești. Tovarășul Milogul și-a permis ca să pregătească, încă înainte de fiecare congres și tot timpul congresului și la conferințe, ca să fie reales secretar general al blogului nostru. Este fără precedent, tovarășă, în istoria blogului nostru și în istoria blogurilor de pretutindeni. De ce Tovarășul Milogul se sustrage controlului blogului nostru? Mereu caută să…dar mai bine tac că cine știe ce se mai aude, cumva că, eu, Tovarășul Dex vreau să… Vezi, Lafi, să nu care cumva să-mi aud vorbe!

LaFee(îngrijorată de-a binelea): Vai Tovarășe Dex! Îmi faceţi frică! Zău aşa. (Speriată îşi dă o palmă peste gură) Vai de mine, am zis „Zău”. Dacă m-ar auzi Tovarășul Milogul cum vorbesc sigur m-ar sancţiona drastic. Nimeni n-ar crede că dumneavoastră vreți pentru ca să…știți dumneavoastră ce. Nu, nu,nu! Eu, Tovarășa La Fee, promit că nu zic nici dacă mă pici cu ceară, nici dacă vin agenturili străine să mă interogheze, nici chiar dacă mă întreabă Tovarășul Milogul însuși şi personal(înghiţind în sec) tot nu zic!

Actul doi

Îngrijorată şi simţind că îşi pierde energia, La Fee scoate din buzunarul de la jacheta gri cu guler cazon o ciocolată Rom şi o Eugenia cu cremă roz pe care să le ronţăie de-odată, agitată și uitându-se în jur cu suspiciune. Revenindu-şi câte un pic, deschide caietele de teză, scutură tocul cu cerneală roșie și începe să le corecteze meticuloasă, trăgând câte un ochi la Dex, care se uita pe sub masă și pe sub scaune, pe semne, după ceva microfoane, ori bombe artizanale, ori alte dispozitive care ar putea periclita ședința de blog, care avea să înceapă din moment în moment. După ce termină de cercetat toate ungherele sălii, se apropie tiptil-tiptil de La Fee și îi țipă în ureche dreaptă.

Dex(cu vocea ca de tunet): Tovarășa La Fee, ce faceţi aici? Raportați!

LaFee(sare în sus ): Vai Tovarăsul Dex ce m-aţi speriat! Cum ce fac?! Până vin restul activiştilor şi începe şedinţa și n-am terminat de corectat câteva teze de a V a. Am câteva elemente negative în clasă pe care trebuie să aplic măsuri corecţionale şi coercitive fiindcă nici măcar aducerea lor în faţa careului şcolii sau interzicerea de a mai purta cu mândrie cravata roşie nu îi mai impresionează.

În scenă îşi fac apariţia un bărbat îmbrăcat cu costum şi purtând o servietă urmat de o copilă năltuţă ce poartă mândră o cămaşă albă, fustă plisată neagră iar părul şi-l ţine strâns în codiţe după urechi, deasupra cărora stă înfundată o bască albă cu insignă deasupra frunţii. În momentul în care intră, tânăra şi bărbatul îşi duc fiecare mâna dreaptă la frunte şi salută vesel persoanele aflate deja la masa de şedinţă:

(În cor): Să trăiţi, stimați tovarăşi de blog! Servim Milogul și blogul!

Dex (afundat cu posteriorul în taburet, cască lipsit de chef): Vă salut tovarășe StaiJos și tovarăsa Egois…pardon Altruista. Tu, scoate ecusonul ăla cu Standdown că-i în engleză și aia e limbă imperialistă și capitalistă, clar?, se rățoie Dex la Standdowncafe

LaFee(în două piciorușe, entuziasmată): Bine aţi venit Tovarășe Standdowncafe! Bine aţi venit draga noastră tovărăsă Altruista!

Cei doi îşi ocupă căte un scaun aflat în faţa mesei de şedinţă și își proptesc coatele în masă.

Standd(curios):  Deci tovarăși, până vine Milo, că deja m-am săturat de atâta protocol, câte voturi ne trebuie tovarăşi să-l publicăm pe Fain, ă? Am tras o raită pe acolo, dar să moară bibi că nu-mi dau seama la câte voturi se publică Tătuca. Am mai cerut un vot, două, dar ăștia îs imperialiști, să dea dracii în ei. Mă duc să-mi fac un nechezol și revin, că acu apare Ăl Milog pe ușă și noi habar n-avem ce să-i turnăm.

Altruista(jucându-se cu codiţele): Ha, ha, ha, tovarășe Stand, nici nu începu bine şedinţa şi tu te gândeşti la voturi deja. Dar ce te grăbeşti aşa? Stai să publicăm procesul verbal de astăzi, comentează tovarășa Lafi de câteva ori, îl urcăm pe Fain și ia să vezi cum sar oamenii muncii cu voturile.

Standd(şoptind către fată): Mă grăbesc că i-am promis nevesti-mii că o duc la shopping la  Magazinul Unirea să-și cumpere pantofi de la Guban că am bonuri și nici nu stau la coadă, sâc!

Ceilalţi din sală aud ce a spus Standd şi îl privesc cu ciudă.

Dex(autoritar): Tovarășe StaiJos, țin să-ţi amintesc că trebuie să-ţi revizuieşti comportamentul şi vocabularul. Cuvântul „shopping” este un cuvânt care provine din societăţile imperialiste şi capitaliste unde se practică exploatarea omului de către om. Așa că, rogu-te să nu mai folosești astfel de cuvinte care nu ne fac cinste organizației noastre blogărești, „vy ponimaete”?

 Standd(amuzat): Da, da, tavarşchi. Păi şi la mine acasă ce crezi că se practică?! Exploatarea omului de către femeie!

Actul trei

În sală apar doi tovarăși, un bărbat şi o tânără din câmpul muncii. De data asta bărbatul are halat gri şi şapcă cu stema blogului, iar fata are un costum albastru deschis şi bască de tractorist. Se salută identic şi ocupă scaunele din spatele lui StaiJos şi Egois…ăăă…Altruistei.

Dex (autoritar și puțin iritat): Tovarăşul Altu şi tovarăşa Colorbliss, cam greu vă mișcați. Unde ați fost până acum? Păi țin toată ședința pe loc repaus din cauza dumneavoastră, tovarăși? Haideți, luați câte o pancartă în mână, iar tu Altule apucă-te de tabloul Tovarășului Prim Cârmaci și ridică-l cu talent când îl vezi că apare pe ușă, ne-am înțeles?  Șterge-l de praf mai întâââi, nu cu mâneca ca la trei ani, ia o cârpă uscată și parfumată cu aerul înmiresmat al blogului nostru și atinge-l delicat să nu îi zgârâi geamul. Tovarășe StaiJos , ridică-te și trage draperiile la geam și fugi de deschide apa la chiuvetă să nu ne audă vecinii. Tovarășa Altruista, bagă banana aia în ghiozdan că te plesnesc cu ea peste față de nu te vezi! Ce-i aici, petrecere americană? Băgați-vă mințile în cap tovarăși, puțin respect pentru blogul nostru, care din pluguri va face țeavă de tun …

La Fee ( se ridică entuziasmată și continuă): În fața lui blogurile cele mari se supun și netul de dânsul ascultă!

Dex ( exasperat ): Tovarăsa Lafi, ia stai tu jos că începe ședința și te prinde cu gura deschisă .

La Fee(îngrijorată): Cum tovarăse Doom, fără să îl aşteptăm pe Prea iubitul tovarăș Milogul. Nu se poate una ca asta! Mă opun cu desăvârșire! Şi nici tovarăşa Zefira nu a apărut…

Dex (zeflemist): Cine ştie pe ce coclauri umblă tovarășa Zefira. Şi aşa, am nişte informaţii strict confidenţiale cum că se poartă cu două identităţi, cu părul vopsit negru și cu trei cercei într-o ureche, ceea ce este inadmisibil în organizația noastră blogărească. Mă tem că am să ridic această problemă în sedință.

La Fee ( își pune mâna la gură):  Vai tovarăse Dex, cum puteţi să spuneţi aşa ceva. Tovarășa Zefira are origini sănătoase. Aţi uitat că a adus-o tovarășul Milogul la noi în organizaţie? Nu vă aduceţi aminte declaraţia ei de origine cu titlul Taicu’? Eu cred că ar trebui să luați în considerațiune toate aceste amănunte, deloc de nebăgat în seamă.

Dex (enervat): Măi Lafi, pardon, tovarășa La Fee, dumneata crezi că pe noi ne-a adus altcineva? Ce-i aici? Mergem pe pcr-uri? Eu am deja nişte raportări de la nişte activişti, camarazi de-ai mei mai vechi, care mi-au spus că tovarășa Zefira activează şi pe la alte organizaţii sub denumirea burghezo-moşierească de coana Miţa Biciclista. Şi declaraţia aceea este de fapt incriminatoare, fiindcă acolo se recunosc originile burghezo imperialiste şi creştin monarhiste. Hm, asta sigur a fost de-a lui Coposu!

Standd(nerăbdător) : Hai bre Doom-ule că nu am venit aici să discutăm originile tovarășei Zefira, ci am venit să dezbatem îndeplinirea planului de a aduce în faţa Fainului blogul organizației noastre miloase. Până mai ieri te plângeai că ţi-a zis Zefira că eşti bolşevic. Ce pisicii măsii!

Dex (nervos de-a binelea): Eu cu dumneata sunt tovarășul Bolşevic Dex. Și mama nu are pisici!

Actul patru

În scenă apar încă două personaje. Un bărbat în pantaloni de stofă gri cu cămaşă albă şi mânecile suflecate până la cot cu haina de la costum ţinută lejer pe umeri fără a fi îmbrăcată însă pe mâneci. Pe cap are o şapcă gri cu cozoroc. Este urmat la câţiva paşi distanţă de o damă brunetă cu tocuri de 11cm şi care suceşte pe deget cheile de la un lanţ de bicicletă.

Toată lumea tace brusc şi se ridică în picioare luând poziţia de drepţi.

Toţi(la unison): Să ne trăiţi Tovarăşul Prim Secretar General de Blog, Milogul!

Milogul(hâtru): Bună ziua dragi tovarăşi şi aciuiați colaboratori de organizație blo…bă, m-am plictisit să zic tot numele. Mai scurtați și voi din el, ce milostivenia mea! Luaţi loc şi să dăm cuvântul tovarășului Dex pentru raportul ultimului cincinal blogăresc. Abia aştept să aud realizările organizației noa…ale Milogului SRL, adică eu.

Dex(mândru): Stimate Tovarăș Milogul și restul lumii, adică ceilalți dragi tovarăşi şi aciuiați. (Scrie tovarăşa Lafi, nu te uita la mine în gură!). În ultimul cincinal blogăresc, tovarăşi, ne-am străduit să ducem la îndeplinire sarcinile trasate de tovarășul Milogul pe care, avem onoarea să-l avem printre noi astăzi. Noi nu ne-am încârdășit cu elementele reacționare monarhiste, azi, de 10 mai, ci ne-am adunat aici să îl pu..să ascultăm indicățurile preţioase ale Tovarășului nostru prea iubit și de toată lumea prea slăvit și lăudat, Milogul, şeful organizaţiei noastre blogărești, căruia vreau să-i mulțumesc pe această cale că m-a însărcinat cu funcția de administrator de blog, fapt pentru care sunt onorat și îi mai mulțumesc o dată cu umilință și recunoștință eternă!

(Toată lumea aplaudă, iar tovarășul Milogul pare vădit încântat de entuziasmul general)

Raportez că eu (mândru, Dex îşi umflă pieptul şi bojocii) am suplinit spaţiile lipsă din blog şi am dus greul articolelor ţinând strâns în pumn(şi arată către cer un pumn) unitatea noastră (aplaudă doar La Fee, iar ceilalţi se fac că plouă) desigur că au contribuit şi alţii, umăr la umăr, Tovarășul Altu, Altruista sau StaiJos…ăă Standdowncafe au normă mai mică, desigur, nu ca alţii (îşi umflă pieptul sugestiv), dar important e că şi-au dus la îndeplinire sarcinile şi obiectivele. Desigur, că o mică autocritică ar putea să-şi facă fiecare, ştiut fiind că autocritica este constructivă. Se înscrie cineva la cuvânt?

Toţi se fac că sunt atenţi în altă parte. Standd se face că  vorbeşte în şoaptă la telefon cu nevasta, Altu îşi leagă şireturile, Altruista îşi potriveşte pentru a 10 a oară probabil, fundiţele în păr, Colorbliss râde pe-nfundate şi scoate nişte baloane de gumă din gură, iar Zefira scrie pamflete despre Pork, potrivind rimele din gâtul mâinii. Doar Milogul pare că e atent, deşi dacă îl priveşti mai de aproape observi că doarme cu ochii deschişi şi sforăie în șoaptă.

Dex(concis): Deci nu se autocritică nimeni, bun. Tovarășe Milogul, comunitatea noastră îşi duce mereu planul la îndeplinire, ba chiar are realizări peste plan. Şi aici o evidențiem mai ales pe Lafi, pardon, pe tovarășa La Fee care a reuşit recoltări, pardon, postări de 1000 de cuvinte/ha/ comentariu. Ba chiar, ţin să o felicit cu această ocazie, deoarece și pentru că, la întrecerea organizată ad-hoc a reuşit de una singură postarea a 1856 de comentarii la un singur articol.

(aplauze în sală, La Fee le primeşte timid privind calin către tovarășul Milogul care aprobă sec din cap).

Milogul (plictisit): Tovarăşe Dex, mai pe scurt te rog, treci la subiect, că riscăm să-i plictisim pe tovarăși.

În sală lumea deja aplaudă frenetic văzând că tovarășul Milogul a luat cuvântul

Dex( uşor încurcat):  Dar desigur, obiectul şi ţinta acestei şedinţe este ducerea la îndeplinire şi a propagandei pe domeniile agenturilor străine, hmhmhmh, Faine adică. Şi aici cei care au activat cu străşnicie sunt Staijos şi coana Miţa….ăăăăă tovarășul Stand şi tovarășa Zefira, care au propus din posturile noastre pe domeniul Fain diferite articole şi care s-au publicat rapid înaintea multor alte bloguri imperialiste și capitalist-monarhiste!  Raportez că la ultima postare pe Fain tovarăşul Standd a reuşit să publice în 12 zile un articol, înregistrând nici mai mult, nici mai puțin de 32 de voturi.

Deodată Standd ridică ochii din notebook-ul  rusesc ( pe care i l-a cumpărat nevastă-sa) unde butona de zor şi exclamă entuziasmat:

Standd(entuziasmat): Tovarăşi, tovarăşi! Ţin să vă anunţ că organizaţia noastră a mai înregistrat o nouă depăşire de plan. Tovarăşa Zefira a reuşit  să publice un articol din comunitatea noastră pe domeniul Fain în numai 13 secunde şi 14 sutimi cu un număr record de 475 de voturi!

Milogul pare încântat şi zâmbeşte. Auditoriul observă faţa zâmbitoare a Milogului şi începe să ovaţioneze:

Milogul şi poporul

Ne vor umple iar blogrollul.

Pe Milogul azi votăm

Şi pe Fain să-l publicăm!

Mulţimea este în delir mai ales că Milogul se ridică în picioare şi salută sala cu mâna dreaptă gesticulând din cot. Toţi aclamă şi scandează cântece pline de patriotism:

 Hai la lupta cea mareeee,

Pentru Fain să ne unim!

Şi să avem o publicareeeeee,

Cei mai buni acum să fiiiiiim!

Hai la lupta cea mareeeeeee,

Cu Milogul ne mândrim!

Să-l votăm şi la mai mareeeee,

Noi mereu o să-l citim!

 Milogul se ridică și ia cuvântul, blazat, ca un adevărat tată de blog:

Milogul ( sigur pe sine și atotstăpânitor pe toate situațiile care au apărut, apar și fi vor să apară):

Tovarăși, o parte din noi traiesc pregatindu-se pentru o alta viata, din nefericire si ei au drept de vot, chiar și pe Fain. Eu va iubesc pe toti, dar pe unii, ăia care nu-mi votează articolele, nu ii simpatizez.

Multumesc pentru această ședință memorabilă și vă doresc succes în ducerea la bun sfârșit a planului nostru blogăresc. Și nu uitați că  Milogul SRL „ c`est une bataile de jeu” și încă este o eminență cenușie cu striații!

Toată lumea se ridică în picioare ( La Fee este deja urcată cu picioarele pe masă) și aplaudă frenetic!

Uraaaaaa, uraaaaaa, servim blogul și Milogul, servim blogul și Milogul, uraaaaaaaa!

Milogul se grăbeşte să părăsească sala mulţumit de ultimele realizări. Lumea îl urmează entuziasmată în urale gălăgioase. În sala goală rămâne La Fee care tot mai are ceva de scris. Se ridică în sfârşit şi iese pe uşă. După 5 minute se întoarce şi mai completează ceva în procesul verbal. Încheie şi iar pleacă. După alte 5 minute La Fee se întoarce şi iar mai completează ceva în procesul verbal. Faza se repetă de câteva ori. La un moment dat apare Dex care strigă la ea:

 Dex(tare): Lafi, hai în dexul meu doxat odată! Ce tot scrii atâta, nu ai văzut că am stins lumina de mult? Hai cu tot colectivul la bere şi lasă scrisul că nu suntem la comentarii acuma!

Ai fi Porc pe fugă

„Tâmpiți! Bărbații ăștia habar nu au de marketing. Ce Dobitoci! Lolz ce porci, mdapo, i-aș executa în piața Unirii, mai puțin pe Porc. mdapo!”

Vezi și Ai fost… degeaba și te-ai urzicat pe fugă

—————————————————————————————————-
StanddFlorin, Simon, Viorel Gaiță, Luna, Spyt, Alas, Teo,Claudia,Pato,DeeaDulce, Hazmate, Psipsina,Diana,Mikaelon,Maria Postu, Ciupercuța, Crocolili, Scânteie, Pisica Roz