Poem scris de Madaisme
într-un loc timpul se succede în timpan
aici valurile crepusculilor ricoșează ca un strop de ploaie de iarnă
pe fereastra destrămarii-
fulg sugrumat de vivisecțiunea condensată,
visul dispare șerpuind printre meandrele solare
t-r-e-z-e-s-t-e-t-e
arcuita floare aleargă spre o albină
polen saturat
raza omniscientă
robusta contemplație
a-s-t-a-e-t-o-t-c-e-v-e-z-i?
acolo semnele capată amploare frântă
aripă de șoricei
acolo carțile-s roase de degetele himerei
cu unghii călcate în picioare
sabotând surâsul infantei
surâzi ca un crepuscul de nebulozitate
tardivă
în întunecimea emisferei
prinzi creaturi plămadite în plexul lunii
mierea are gust de fagure întors
din axis mundi
în ochii tăi
in zori, vederea e inca prea lenesa ca sa imbrace ce vede in ceea ce ne dorim sa vedem…
multi dintre noi au pe tot parcursul zilei vederea prea lenesa sa se priveasca chiar si pe sine.
Şosetă cu privirea planând, eu, când nu e asta tot ceea ce (nu) văd, este pentru că răsfir cărări pe întins de destrămări acolo, pe linia orizontului, unde spânzur un vis de iluzia puterii ochilor de-a stăpâni. Şi când tot nu e asta ceea ce văd, mă gândesc că, dilatând contururile de floare, câştig o surprinzătoare lărgime în care să se arcuiască ovalul de petale, având grijă ca nimic să nu deformez prin concavitate.
Cât despre aripi de frânt, am grijă la verticalitate, la cădere.
Mi-am cumparat odata un levier de dilatat bobocii de trandafir, dar la inceput nu stiam la ce foloseste si il foloseam sa imi tin ochii deschisi fortat sa privesc si ceea ce nu priveam atunci cand, fireste, ar fi trebuit sa dorm. Voiam sa vad cum e lumea cand dorm, ce miros au visurile, cat de lungi sunt si cum apar, cum dispar. Madaisme mai sus a descoperit soarecii cu aripi (care nu sunt lilieci) si i-ar vivisectiona pana cand va gasi ce trebuie. Raza omniscienta spune ea?!
primeşti cu erata? “de-a stăpâni”…”l”-ul nu are ce căuta prin preajmă, mi-a scăpat nuştiucum.
desigur că primim și chiar îndreptăm pentru că se cuvine!
Mulţumim, dară, după cum se şi cuvine. Şi dorim viselor cu margini să nu li se adune mirosurile pentru a se risipi.
as fi respirat mai profund in poemul tau de dragul florii arcuite, dar e mult peste mult acolo, raman cuminte la usa, ma uit pe gaura cheii, poate poate poate dau nas in nas cu vreun soricel pe picior de fuga, pardon de zbor si imi imprumuta o aripa din aceea cu care se vantura multulputin ca sa ne ramana putinulmult:)
răsuflăm uşuraţi pentru că tot credeam că nu-l va înţelege nimeni. Noroc cu şoricelul.