O capră are conștiința că de la un anumit moment dat în colo n-are să se mai întâmple nimic notabil

N-am încăput acum ceva timp într-un tabloid, trezindu-mă față în față cu o natură în mărime animală și cu un cap ieșit dintr-un corn cu coarne care începuseră să fie preferatele mele pentru că mă fac mereu să scot un țipăt scurt, dar concis. Motivele ar fi unu pe fața mea cineva desenase o scară din lemn care se rotea la jumătatea distanței dintre mine și restul oamenilor cu care mă întâlneam și dispărea în mijlocul casei doi faptul că au hotărât să mă repicteze începând de jos și apoi s-o ia în sus. Nu mă așteptam să găsescă ceva în subjosul meu, dar presimțeam că, dacă n-aș fi putut să-mi descriu în detaliu fiecare emoție virgulă aspirație virgulă dorință virgulă mulți m-ar fi confundat cu camera unei femei și fiecare ar fi vrut să-și îngrope fața în hainele pe care le port și să zacă pe podeaua mea, învăluiți în mirosul pe care eu îl eman și așa mai departe. M-am gândit să zac ca un portret ordinar și să-mi las părul răsfirat pe fața fiecăruia care trecea să mă vadă și m-am întrebat dacă pot fi primul personaj de tabloid pe care, dacă nu îți convine ceva la el, să îl modifici după cum te trezești din somn. Rahat! Pentru asta, pentru viermisajul tabloidizat monogramat au fost angajați muncitori care să aducă PensulA mOnogramĂ, făcută MAnual dintr-o veche statuie de abanos mâncată de carii de fildeș de elefanți de jur împrejur. În curte creșteam cutii din abanos tangram din care se făceau PensulE bioanualE pentru vernisajele modeste precum acesta. Am deschis șaptezecișidouă. Înăuntru se aflau interiorul pensulelor șlefuit ca un caiac canoie, aromele plăcerii și aromele pericolului multiplicat la patruzeci și cinci. Dacă m-aș fi hotărât să mă fac păstor de capre, aș fi putut cu ușurință utiliza PensulA pentru a mi le picta prin toți copacii pe traiectoria unde vreau să-mi cadă în cap caprele, care mai conțin cel mult cinci picături de lapte așa că ar trebui să mă gândesc că sunt esențe de mare valoare și foarte puternice. Fără să ezit, pun pui de capre în buzunar, îi zornăi și mă întorc cu gândul să plec și să-mi plătești cu ei gazele virgulă lumina virgulă apa etc. Dar în acea clipă, mă oprește un zgomot. Un zgomot regulat, constant, ca bătaia unei inimi. Propria-mi inimă a pierdut o bătaie și încep să-mi scutur la rând sistolă cu sistolă, diastolă cu diastolă, în grabă, împrăștiind pantofii și lenjeria și puii de capre. Mă așez pe vine și scot din buzunar o capră gigant care iese în fugă pe ușă și-mi spune că era undeva jos, ascunsă între ciobani și eu am luat-o de acolo și că de ce o zornăi?! Că la început i s-a spus să se târască pe coate sub unul din rafturile pentru haine și a găsit un vas indigo împachetat într-o cămașă de noate. Vasul palpita. Nu a avut curajul să-l deschidă. Nici eu nu i-aș fi recomandat. Nu am avut curajul să verific dacă povestea sa se confirmă, cel mai fabulos și prețios lucru a fost faptul că am luat-o așa cum era, înfășurată în cămașa aia de noapte, am coborât cu ea două etaje și am scos-o afară în stradă strigând lumii că le-am găsit modelul pentru tabloidul de a doua zi.