Vivisecție sau cum pe vremea aceea pe alte planete se tăiau câini la frunze

…și se aruncau remorcherele necomestibile. Singura dată când i-am văzut capul a fost atunci când îl scotea din animalele care se închideau-deschideau ca un evantai. Am vrut să-l ating, dar între mine și el era un mechanism tăios, cu lamele zimțate care se întretăiau cu viteză. L-am lăsat acolo unde era, cu fața în sus, cu părul alături, iar toată lumea mă strângea de mâini în semn de consolare și se ștergea pe mine de sânge. Am ieșit pe hol, și iar aceeași lume mă lipea de perete și mă adulmeca să vadă dacă sunt bun și apoi mă săruta cu o pasiune inimaginabilă.  Așa am fost forțat să fac pentru prima dată dragoste, în astfel de condiții. Am petrecut puținele mele zile care au urmat obligat să le sărut corpurile din plăcerere. Mă trezeau devreme în fiecare dimineață să-mi golesc stomacul de tot ce mânacsem în ziua precedentă și mă scăldau în culori cu pești . Mâncam pești d-abia formați și lângă mine mai era o pereche de îndrăgostiți care-și făceau loc cu ajutorul a două scaune, unul suit în spinarea celuilalt. Aveau un cuțit în mână și mi-au tăiat un deget să-l pună el pe rană ei și s-o panseze.

Stăteam cu picioarele depăratate, dar nu aveam ce să nasc așa că, am cerut să fiu însămânțat cât mai repede. Să mi se posede trupul pentru că nu-mi stă în fire să rămân neînsărcinat și necăsătorit prea mult timp. Și mi s-a spus ca la nunta mea să stau nemișcat și să primesc toate laudele invitaților, să nu le spun ce am în burtă, ci doar că văd uneori cerul verde, dar că nu este din cauza discromatiei moștenite, ci pentru că urmează să concep organic. Nasc pentru că sunt vivadierul lor și trebuie să-i însoțesc în drumul spre alte planete împreună cu progeniturile mele.

Termenii păreau corecți. Mai mult decât corecți în această lume unde nu mă simțeam în lumea mea și unde singurul meu prieten era o coadă de vițel păroasă și goală pe interior. La început părea că prietenul meu n-ar fi știut ce i se întâmplă, dar mai târziu am aflat că din el a sărit o bilă de billiard și le-a pocnit pe toate celelalte. Mi-a spus că știe cum tot pe vremea aceea m-am mutat și am locuit un timp singur într-un spațiu strâmt și cum am uitat că la capătul unei intrări în tunel există întotdeauna o ieșire și pe stânga toaleta. Mai știa despre mine că în fiecare seară, pe la nouă, îi rup gâtul unui nenorocit și-i jupoi hainele de pe el să mă îmbrac în câine. Coada mi-a spus că nu-i place deloc de mine, nici cum scuip în palme să-mi aranjez părul la spate, nici cum cheltui două, trei, patru, sute de salarii ca să-mi cumpăr planete pe care le denumesc după cum îmi vine la gură.

Am cinat împreună, eu pe scaun, ea înfiptă într-un munte de urez cu carne. După ce am băut apă am scârțâit prelung și atunci am știut că pe alte planete se taie câini la frunze; pesemne de câte ori am tăiat și eu unul bondocrotofei de pe o planetă vecină, mi-au ruginit mațele puțin câte puțin. -Ești o tâmpită că nu mă vrei drept hrană rece. Te-a părăsit ligheanul ăla care făcea vârfurile copacilor să se usuce. -Ți-am adus mâncarea la pat pe o scândură ca să mă ierți și am proptit-o de geam. -Am împrăștiat mâncarea în pat și pe tine te-am aruncat pe fereastră. Două zile mai târziu am găsit un bilet prins în ușa noastră pe care scria că am fost un soț difici, dar eu cel mai bine mă simțeam când ieșeam cu câinii de pe alte planete. -Aș trăi pe o planetă lipsită de gravitație, aș dormi gol cu un câine și i-aș ordona blana pe trupul meu. În schimb, eu mă uit la filme despre spații cu câini, uși și cozi eroine și la oameni ca tine care spun că a dispărut magia.

8 Responses to Vivisecție sau cum pe vremea aceea pe alte planete se tăiau câini la frunze

  1. de la muntele de urez sălbatic se trag toate. trebuie dat primul la Canis Major, pentru ca oamenii să coboare cu picioarele pe lună.

  2. pentru urezul aiurezul mai întâi. şi mai la urmă pentru lună, pentru că pe lună dacă nu păşeşti cu şosetă, degeaba păşeşti. şi n-au toţi.

  3. “plăcererea” îi totuna cu “căznicia”?

  4. Ţi-ai cumpăra vreo planetă unde s-ar putea întâmpla ca fiecărui lucru să îi fie cu putinţă răsturnarea, astfel ipostaziindu-se în exact opusul său? acolo ţi-ar fi teamă că ai putea fi ori contrariul tău, or’ altcineva?

    • Nu cred că aș licita pentru o astfel de planetă, dar dacă una există cred cu tărie că aceasta mi-ar fi dată pe degeaba tocmai datorită faptului că ador să neg totul în jurul meu. Dar cred că această planetă ar fi plină de situații și pe ea timpul s-ar măsura în câte o răstunare de situație.

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s