Pești mototoliți

Pe fundul apei, plată și rotundă în același timp, găsești ștampilată forma unui pește mototolit, cu vederea limpede ce variază în funcție de cum te poziționezi față de el într-o arie de triunghi isoscel. Tu îți poți așeza scăunelul, radiocasetofonul, câinele cu botul maro pe fundul apei și pe el îl poți surprinde oricând încercând să îți pornească motorul bărcii cu care ai ajuns în mijloc. Pe scurt, e lat și dacă nu vrei să crezi că e rotund, lucru care este o evidență de netăgăduit, atunci nu îți mai hrăni câinele cu lactate expirate. Gazele subacvatice nu netezesc peștii, dar îi colorează în culorile curcubeului și ca să-i prinzi trebuie să-i urmărești de la cap până la coadă, de la stânga la dreapta, de jos în sus, să nu pierzi rândul. Că fundul apei e plat o spune experiența noastră comună în pescuit de relaxare; cutare, cutare vin, despachetează, apoi se aruncă cu tot ce le trebuie în apă și nu mai ies de acolo decât atunci când se țuguiază mâlul înainte de taifunul de după-amiază când fiecare pescar iese cu nasul la suprafața apei, cocoțat pe câte o cocoașă de cămilă, devenind ușor de recunoscut pentru pești. Globul ocular al musculiței din ac nu înlocuiește o hartă de detectare a faunei subacvative, deși retina de muscă nu deformează gândurile criminale ale unui pescar înfometat care ar mâzgăli un pește între nări, l-ar băga în blender și ar face piure de pește, să mânânce ceva și ăia micii de acasă. Pe cuvând că râmele sunt magice. Da, chiar sunt magice. Când dispar, poți tăia cozi de câini maro, pentru că peștii adoră gustul de pedigri din blana ornată cu căpușe în sânge. Înainte să le înghită le zornăie ca pe clopoței. În colțul din dreapta jos se află balenele de nepescuit pentru începători, în partea de sus se află cormoranii costumați în pești fără ochi. În centru vom scrie că niciun animal nu a avut de suferit cât vă scriu. Între acestea se găsește o întindere subiectivă de mâl care adăpostește pești mumificați, rererepescuiți în programul rerereciclare a speciilor pe cale de dispapapariție. Dacă te uiți atent, poți observa contururi aproximative ale unor pești care pot să existe sau nu, linii roșii punctuate, ce marchează locuri pentru eternitate care, în cel mai bun caz, sunt primejdioase, iar în cel mai rău caz, în care deja au dispărut oameni analfabeți. Peștii se rererefac încontinuu, după cum cunoștințele noastre despre ei par să se comprime la nivelul unui oval care dă din coadă și scoate bule de gaz lampant în mod regulat. Dar oare chiar se extinde un pește, sau se aglomerează detaliile de pe solzuri ? O formă de pește îmi poate spune cum să găsesc o specie pe care nu am văzut-o niciodată, dar pe care mi-am  imaginat-o adesea că ar putea exista în realitate. În timpul somnului fac contururi de pești pe cărți poștale și le trimit rudelor să coloreze conținutul. Trimit tot felul de detalii tehnice, iar când ajung la final, urmând ascultător forma, toată lumea constată că nici locul, nici peștele cu pricina, nu sunt cei pe care mi i-am imaginat eu. Și atunci mi-i trimit retur prin poștă cu mențiunea să nu le mai spun povești pescărești ! Atunci mă enervez și-i decupez unul câte unul și îi pun într-o oală la fiert și îi rererepescuiesc de atâtea ori până când capătă forma și specificațiile la care m-am gândit eu inițial, apoi îi arunc de la geam direct în baltă și mă culc liniștit căci se vor reproduce și voi avea cu ce să-mi ocup timpul la pensie. Peștii, deși se apropie tot mai mult de realitate, sunt tot mai puțin adevărați. Iar acum, când mișună prin lume cu corpurile lor ovale, dând din cozi și construind bule de gaz din care își alimentează cei ca mine locuințele, se pare că toate călătoriile când în amonte, când în aval vor fi zadarnice. Dar nu-i așa. Sfat: împăturiți peștii și lasați-i deoparte pe un glob de sticlă. Dacă i-a desenat altcineva, nu-i puneți la socoteală. Începeți un alt desen al bălții mâzgăliti-l cu balene și cormorani peste tot, iar pe mal identificați, dacă puteți, oameni ca noi care ar putea uni punctele mișcătoare de balene și cormorani, într-o formă cât mai apropiată de realitate și într-o ordine care este evidentă doar pentru voi. Un pește de hârtie, așa cum e, n-a fost descoperit decât în foarte mică parte, sub fundul meu, făcându-i loc să respire periodic printr-un pai cuplat la bătătură cu apă oxigenată din călcâi. Un pește de hârtie așa cum e, pescuiești de sub scoarță și îți faci loc să gândești pentru el, îl trasezi cu linie punctată, îl speli cu apă plată și adormi sub el, iar o și mai mică parte din voi este colorată și miroase ca un câine cu botul maro pe care îl speli și pe el apoi îl pui la loc în cutie. O formă de pește de hârtie e o formă vie, alifie cu care m-aș freca să-mi crească părul pe tot corpul care, iarna să înghețe și să devin solzos, sticlos, osos, de prisos pentru cine o să mă viziteze la muzeul de istorie naturală și o să exclame că a văzut un pește ca nicicare altul, sub care scria că a fost găsit la osutătreizecișișapte de ani lumină de Planeta Pământ, într-un sistem solar în care a fost aruncat pe spate, din inerția cu care a fost pescuit dintr-o balenă colorată.