ATENȚIE! Acesta ar putea fi un pamflet și ca atare, nu trebuie tratat. …de vină sunt o Miță și-o Șosetă.
Vocea lui Costi seamănă cu o tulbure zi de septembrie, toată numai stropi, bruște rafale de vânt, averse de ploaie[1] și grindină, pauze melodioase în care lucrurile ce nu i-au venit încă par să aibă mai multă putere decât cele care i-au ieșit deja. Și vocea aceasta vine dintr-o gură lacomă și nemulțumită de copil pofticios zăbovind cu bănuțul lui karmatic, fals și strâmb[2] în fața vitrinei unui magazin de jucării. La unele cuvinte, ochii lui negri îi strălucesc printre gene cu o neliniște ce pare să aprindă-n colțul interior al pleoapelor un picur suav de lacrimă, iar altă dată par să-și retragă privirea în sine, ca într-un criptorchidism sau monorchism[3] artistic. Văzută din față, Păpușa Diana este alta decât din spate sau din profil: atunci când este întoarsă cu fața spre vitrină, senzualitatea aventuroasă, gingașă făptură cu chip de alună, nesuferind nicio constrângere, capabilă să fie aleasă rapid de oricine, apare în contrast cu voința sacrificată, moartă, proprie celui ce o descoperă fără greș, în cele mai dulci ca și în cele mai dure capricii materiale ale vieții. Mâinile lui Costi au o mișcare nervoasă când în sus și când în jos pe geamul de la vitrina aburită. Rapidele contracții ce-i înfioară pomeții obrăjorilor, tâmplele, bărbia, anunță ce va fi venind[4]. Noroc că este ieftină în comparație cu efortul financiar pe care l-ar fi făcut părinții mei să-mi cumpere un blug și două tricouri. Așa, mama nu se supără că mi-am pătat uniforma; la urma urmei este cunoscut faptul că se murdărește ușor. Ce splendidă reacție pentru a releva printr-un gest, un accent, o pauză, un semn, o privire valorile lucrurilor vizibile sau invizibile cum este această păpușă???!!. Vorbind astfel, elevul Andriescu Constantin, cunoscut de prietenii din curtea școlii drept Costi, simțea neîncetat acea miraculoasă obscuritate pe care se desenează forțele de relație și cele de producție, acea divină umbră ascunsă în cuta uniformei sale școlărești – semn al segregării școlare tot mai mari și a procentului de neșcolarizați care crește alarmant din cauza faptului că tot mai multe școli obligă elevii să poarte uniformă.
Costi îşi privi îngândurat puşculiţa în formă de purceluş. O zdrăngăni lângă ureche şi zgomotul vesel al monedelor ce se izbeau de pereţii interiori ai puşculiţei îi confirmă încă o dată că era plină. Acolo era toată averea lui. Tot ce strânsese în ultimii ani de viață, din restul care îi rămânea de la pâine, din ciubucul pe care îl primea ori de câte ori o ajuta pe bătrâna de la 3 să-şi plimbe ciuaua sau mărunțișul după care se mai îmbrâncea când mai trecea câte un convoi mortuar pe stradă.
De când o văzuse pe ebay la oferte, Costi frământa mărunțel din picioare de nerăbdare. Chiar şi Katarina-aruncătoarea de cuţite, ori Vayne-nighthunter cea mai aprigă femeie batman din LoL[5] păleau în fața unei veritabile forțe. Când auzise prima dată de ea, nu i-a venit să creadă că există o astfel de vită dezmembrată zeiță. Toţi se temeau de ea, toţi ar fi dorit-o, dar nimeni nu ar fi avut curajul să o atingă măcar, dapăi să-i mai dedice o scrisoare deschisă. Dar Costi nu era un anonim al online.ro și nici măcar nu avea cont pe Fain! El ştia. Ştia că el ar putea să o atingă. Ar putea s-o facă să vibreze dacă ar fi vrut, doar că nu ştia cum să ajungă până la ea. Vitrina magazinului îi stătea în cale. Nu-şi putea scoate din minte imaginea trupului ei dăltuit, un rezultat al antrenamentelor lungi şi covârşitoare ce ar fi făcut-o de râs şi pe Demi More G.I. Jane în lupta pentru admiterea în trupele SWAT. Coapsele lungi şi puternice, fesele tari ori sânii fermi şi talia de viespe, privirea aprigă întărită şi mai mult de capătul arcului ce se zărea fixat pe umărul ei stâng, toate aceste detalii îl înnebuniseră pe Costi care nu-şi mai găsea starea. Nu ştia dacă să-şi calce cuvântul dat în faţa mamei că nu o să umble la puşculiţă până nu se va face mare, sau să fie nemilos precum DarkVader şi să trântească cu putere purcelul de porţelan de pământ şi cu banii de acolo să o cumpere pe Păpușa Diana numai pentru el. Se şi închipuia alături de ea, umăr la umăr luptând împotriva dorcilor, luzărilor, duibilor, computer freakșilor, geekșilor, gamerilor cool, fag-leimărilor, emonicilor tehnologizați, retarzilor virgini, proștilor execrabil și insuportabil de incompetenți[6].
Cum era totuşi o fire organizată şi cum nu-şi permitea să nu-şi asculte părinţii, Costi se gândi că mai bine să-şi analizeze toate opţiunile. Să caute toate argumentele pro sau contra care să-l lămurească dacă se merită tot efortul şi riscul de a-şi sparge puşculiţa ca să obţină Păpușa Diana. Privind la posterele în care Păpușa Diana apărea costumată în uniforma SWAT lui Costi îi veni o idee fascinantă. Dar dacă ar face el o analiză SWOT a păpuşicii? Puncte tari, Puncte slabe, Oportunităţi și Ameninţări. Scrise toate astea frumos pe un colţ de şerveţel rămas de la sendvici, îşi fixă privirea pe chipul Păpușicii și începu să sublinieze tot ce era important. Așadar a purces:
Puncte tari:
- Păpuşa Diana este ieftină - deci banii de puşculiţă ar trebui să-i ajungă s-o cumpere, iar dacă nu-i ajung, ar putea include oricând manualul ei de utilizare la articole speciale pe Fain și ar valorifica karma primită în acest sens.
- Are un efect psihologic pozitiv şi reduce discriminarea -cu Păpușa Diana alături, nu o să mai fie atacat aşa de uşor pe coridoarele școlii de toţi userii din LoL sau DotA.
- Colegii de joc cu mai puţine resurse l-ar admira pe el că a fost capabil să facă aşa o achiziție de viitor şi automat comunicarea cu ei ar fi mult mai uşoară datorită admiraţiei stârnite de Păpușa Diana.
- Întăreşte disciplina. – prin afişarea cu Păpușa Diana, toţi ceilalţi useri din LoL vor învăţa că trebuie să respecte regulile şi că nu pot să apară cu comentarii sau articole în care să declare incompetenţa unora sau altora, aşa după bunul lor plac. Ca de exemplu AICI.
- Durează puţin distracţia cu ea - Diana este cunoscută ca fiind o păpușă căreia i se termină foarte repede bateriile, iar când dă semne de slăbciune, trebuie să-i identifici Liderul, sa identifici pe careva mai bine plasat decât ea in ierarhia implicita și să ataci fără milă, la baionetă.
- Obrazul de Păpușă Diana se întreţine uşor – obrazul subțire al Păpușii Diana se întreține cu o cheltuială minimă, în măsura în care ar fi folosită în luptele corp la corp, atunci când lumea asta mică l-ar pune în situația de a-și întâlni adversarii din DotA față în față, într-un spațiu care se intersectează. Desigur, acest lucru este utopic, de aici rezultând faptul că, în timp, obrazul Păpușii Diana va căpăta aspectul unei carapace de broască țestoasă[7]
- Ar dispărea conflictele verbale cu accente puternic isterice care pot cauza căderea părului, dezechilibrul hormonal, aspectul de vită dezmembrată, mahalageala, imbecilitatea, gândirea limitată în spațiul virtual propriu și excesul de zel[8]
Puncte slabe:
- Păpuşa poate fi asociată cu un semn de fetiș postgrădiniţă, iar utilizarea ei pe termen îndelungat poate produce sângerări pe cerul gurilor rele și virtuale, mai ales că uniformizatul Costi are și el standardele lui și nu poate folosi orice chinezării contrafăcute.
- Îi poate îngrădi individualitatea şi libertatea de exprimare – achiziționarea Păpușii Diana atrage după sine atacuri isterice la persoană din partea celor care nu și-o permit și poate inhiba exercițiul liber de gândire. Dreptul de proprietate asupra Păpușii Diana poate agita spiritul Mestrului Păpușar, patronul magazinului de jucării.
- Se murdăreşte relativ uşor – Păpușa Diana este dintr-un amestec de plastic, bumbac și lână merinos, materiale atât de superficial combinate încât poți să juri că este o simplă Păpușă de colțul liceului, pe care o găsești în scara blocului, cu care bați covoarele sau cu ajutorul căreia împingi autobuzul cu geamurile închise, să nu intre miros de contrafăcut.
- Inhibă creativitatea[9]
- Păpuşa nu va fi bine primită de părinţii lui sau de alte fetiţe din şcoală care vor protesta împotriva ei ca fiind o formă de îngrădire a libertăţii femeii în societate.
- Achiziţia păpuşii presupune un efort financiar ulterior prin numeroasele cheltuieli care le-ar face cu întreţinerea ei.
Oportunităţi
Probabilitatea crescută de a fi luat sub observaţie de ochiul trilematic al Maestrului Păpuşar şi de a fi înscris printre valorile sau non valorile (după caz şi după buna dispoziţie a Maestrului Păpuşar) ce sunt periodic supuse discuţiilor aprinse la care participă celelalte păpuşi. Că doar așa se întâmplă în culturile mature de pe online.ro, unde, nu-i așa, fiecare este binevenit să își arate păpușica, fie ea achiziționată în urma unei analize swot profesionistă, sau nu. Costi se va baza pe faptul că Maestrul Păpușar deține cheia, necesară si inevitabilă a oricarei comunități funcționale de păpuși care este, nu-i așa, libertatea de expresie, certa si folosita.
Ameninţări
- Toţi haterii de 15 ani cu net free vor comenta despre ideea lui Costi de a-și cumpăra o Păpușă Diana. Evident, aștia se întâmplă să fie dintre cei mai interesați de achiziționarea de păpuși. Dacă Costi voia să se uite la un film, probabil ar fi întrebat-o pe prietena sa, Luka,ori pe Crista dacă voia un sfat despre cum să NU ai un PR bun. Dacă voia doar să-i dedice o poezie, vorbea cu Mița Biciclista care scrie povești pe ghidon, că pe bicicletă nu știe să meargă, ori cu Porcul sau cu Sonia, iară dacă voia să cumpere un roman de beletristică îl trăgea pe Balșu de mânecă. Dacă voia să se înscrie în politică îi cerea sfaturi lui Cosmin sau lui Bogdan. Dar în materie de păpușici doar Maestrul Păpușar are ultimul cuvânt și el reprezintă un obstacol mai mare decât mărunțișul din purceluș, sau vitrina de termopan. Și oricum haterii ăia enumerați mai sus nu l-ar fi ajutat pe săracul Costi pentru că ei sunt oameni fără suflet și își discriminează semenii, Dumnezeule!
- Şi mai rău, dacă păpuşica se supără va depune o plângere la Maestrul Păpuşar, plângere ce va fi luată în seamă imediat dat fiind că este păpuşa favorită, iar Maestrul poate veni cu TAB-urile sau AG-urile şi va stârni un adevărat război printr-o declanşare uimitoare de forţe spulberându-l de pe arena combatului, ori în acest război Costi nu ar putea riposta încă, existând riscul să iasă tăvălit de însăşi marele Maestru. Timpul lui, de când activează pe terenul de combat, fiind foarte scurt nu i-a întărit poziţia încă, nu i-a furnizat toate armele necesare, iar viitorul poate părea sumbru (noi încă nu am stabilit pentru cine anume).
În încheiere, așteptăm cu sufletul la gură să auzim factori irelevanți în sine, de genul că puşculiţa lui are capacitatea monetară ce poate acoperi valoarea oricărei păpuşici din plastic, sau dacă se merită efortul de a-şi lua o astfel de păpuşă au ba că doar e și el om ca toți ceilalți. Vom încerca, eventual, să mimăm că am fi impresionați
[1] Nu-și băgase bine mufa de la microfon
[2] A nu se înțege că karma e falsă și strâmbă, da?
[3] Testicul necoborât în cavitatea scrotului sau retras temporar pentru că așa vrea el.
[4] Laptele consumat la scoală în combinație cu apa de la robinet a produs o extorsiune a unui degajament în două ape.
[5] League of Legends (LoL) este un MMO 3D fantasy, foarte similar cu Warcfraft 3 numit DotA care combină elementele de role-play și strategie, cu o acțiune de combat ce aduce un gameplay, accesibil și pe care vă puțeți baza oricând.
[6] Termen care îi definește doar pe cei care nu știu să facă o anailză swot
[7] Ba chiar întreaga Păpușă Diana va deveni o broască țestoasă.
[8] ZEL s. n. Râvnă, sârguință, ardoare. Expr. Exces de zel = exagerare inutilă în îndeplinirea unei acțiuni, sârguință exagerată. – Din fr. zèle, lat. zelus.
[9] Pentru un bun exemplu de inhibare a spiritului creativ vezi Cuvintele Dianei http://www.dianacoman.com/blog/





Mai, parca a venit primavara! Si au inflorit urzicile peste tot! Am zis ” auci” cam din doua-trei randuri… Recunosc, am ras de nu mai pot… Nu de Diana, Doamne-feri! De tacaneala voastra telectuala si pur artistica! Sigur nu sunteti frati gemeni? Nascuti in aceeasi soseata?
Păi eu după ispravă am dat fuga la magazin să văd dacă mai are păpusă diana și când ce să vezi era coadă neamule. Costi era înaintea mea, că până a analizat el swot au aflat și alții că se dau pepuși și se aliniaseră ca la butelii, pe două rânduri, unul cu șoț alturi fără soție să își cumpere diană. Mița nici nu a mai apucat, oricum ea nu se mai joacă cu pepușile că cică acum s-a făcut fată mare și serioasă și pedalează în fiecare zi să facă coapsa fermă. Cică a pus ochii direct pe Păpușar, sau în orice caz, așa spun gurili rele și zoioase.
Asa, zi-i , dezgoleste pe Mitza de false pudori!
Sunteti fenomenali, ma dor falcile de ras!
Păi vezi pepușa diana are și opțiuni de vibro masaj facial. Eu zic să-ți cumperi și tu una cât mai e la super ofertă.
Meh Şoşeată, iar făcuşi să pară că-l iubesc pe Popesc, ce naiba, faceţi lumili adoratoare să mă gelogească
Lumile adoratoare de Popesc, desigur
Mei, e amuzant, dar zau daca stiam ca amandoi ma iubiti asa de tare
)))
Mița deja face probe de microfon și eu îi țin foaia să recite. Ne certăm care să spună te iubesc primul.
Deci eu n-am inteles. Cine este Mircea Popescu asta ?!
Aici nu e vorba de nici un Mircea Popescu. Aici e vorba de Maestrul
Ai grijă cum vorbeşti, mbuey
“Mircea Popescu este cel mai influent şi mai deştept om din lume. Şi din România” Zoso 9 Ianuarie 2010
Diana Coman, intr-o alta viata ma chema Dina Coman! Poate am fost surori. Pentru o tanara de exceptie, un basm pe masura.
Felicitari pamfletarilor!
Deci incerc, incerc din greu sa citesc ce scrie, dar nu pot. Probabil partea aia a creierului care ar trebui sa inteleaga ce scrieti inca nu mi s-a dezvoltat. Nu puteti face niste articole pentru neinitiati de maxim 10 cuvinte?
P.S. Ce drak e SWOT
P.S.2.b Nici unul din linkurile alea cu cifre pe care v-ati chinuit sa le puneti nu-mi merge.
@Dex
Dacă vrei să înțelegi ce scrie cumpără-ți un doom. Am auzit că sunt superofertă la Cora. Ce este swot te lămurește Diana Coman. Lincurile alea cu cifre nu sunt lincuri, sunt adnotări pe care le găsești în ordine în josul pagnii. Sunt la modă acum și ne-am gândit să le folosim și noi, carevasăzică. Îți suntem de-a pururi recunoscători că ai avut măcar bunăvoința.
Aoleo Shoseto ma faci de ras! N-or fi iele linkuri dar tot trebuie sa te duca la paragraful respectiv. Nu ma mai ajuta pe mine memoria dar era ceva cu linkuri cu # dupa ele si niste etichetzi! Parol ca te sare in pagina fix la subsolul care vrei tu.
Inventarea si visarea simultane cu inhibarea spiritului creativ sunt o performanta ce nici eu nu mi-as fi atribuit-o. Asadar multumiri din nou.