Lumea-de-pe-covor repovestită

Adicătălea v-am lăsat aşa, tam-nisam, fără poveste de noapte însorită şi zi adormită dar, azi ne revenim, şi fiindcă în şosetă n-avem nimic nou, repovestim. Care va să zică, Soseţel se plimbă-n lumi cu soare, pe la maaaaare depărtare, iară eu, fac ce pot, din şosetă un desen vă scot!

Într-un astfel de loc, unde praful se aşterne peste parchet ca lichenii cenuşii ce năpădesc pădurile tropicale şi dau aerului o mireasmă respingătoare de mucegai semănând vag cu atmosfera din bârlogul unui urs hibernând, mă aşteptam ca la fiecare colţ să dau peste scheletul unei păpuşi pierdute de sora mea sau peste rămăşiţele unui ursuleţ care s-a rătăcit prin întuneric şi nu a mai găsit ieşirea.

Nu-mi puteam explica altfel dispariția unor jucăriilor. Lumea-de-pe-Covor. Acolo trăiau cuburile. Cuburi din lemn, de culori și forme diferite. Case înalte şi înguste, construite în grabă şi înghesuite în toate spaţiile posibile, cu cămăruţe compartimentate şi subdivizate de atâtea ori, încât fiecare locuinţă era ca un mic labirint. Această caracteristică, la fel ca şi numeroasele uliţe şi ieşiri de urgenţă din spatele caselor, le dădeau Salvatorilor reale probleme în urmărirea cuburilor dispărute. Luminată foarte slab, aleea catre mărginea oraşul, aflată în imediata apropiere de Sub-Pat, era un adevărat paradis pentru tot soiul de răufăcături. La un moment dat, un cub a dispărut şi a fost ţinut captiv câteva zile. Din fericire, a fost eliberat şi i s-a oferit posibilitatea să revadă Lumea-de-pe Covor. Iniţial i s-a părut foarte, foarte ciudat acel nou aspect al lumii, dar era sigur că se reîntorsese să povestească prietenilor săi ce văzuse. Aceştia însă nu l-au crezut şi nici nu au vrut să-l asculte, căci pentru toate jucăriile de pe covor, povestea cubului nu avea absolut niciun sens. Lumea-de-pe-Covor, aşa cum o ştiau ei, începea de la Marea-de-Parchet şi se tremina pe Franjurile-de-Margine.

Zi şi noapte răsunau de Sub-Pat strigătele disperate ale tuturor cuburilor rătăcite, însă nimeni nu îndrăznea să verifice ce se întâmplă acolo. Până într-o noapte. Acum pot spune că n-am trăit şi nici nu mai vreau să trăiesc o aşa noapte cumplită. Tremurând violent, mi-am încleştat degetele pe o bucată de stinghie, căci rafalele erau atât de puternice încât simţeam că mă vor lua pe sus şi mă vor arunca şi pe mine în hăul de Sub-Pat. Apoi o ceaţă densă m-a învăluit. Habar n-am avut cât timp trecuse de când întrasem Sub-Pat. În scurt timp se auziră în jurul meu nişte zgomote înfiorătoare: şoapte şi foşnete, bubuituri puternice aidoma unor paşi de uriaş. Am simţit cum ceva mă apuca de haine şi trăgea de mine, încercând să mă tragă cât mai adânc Sub-Pat.

M-am trezit apoi în cel mai dulce sunet din lume: strigătul mamei care mă chema la masă. Soarele răzbi prin bezna ce învăluise Lumea-de-pe-Covor. Am simţit cu ochii minţii cum acele şoapte de Sub-Pat se făcură neauzite şi m-a copleşit de un sentiment de euforie, dar şi de epuizare.

Nu am uitat de:
Milog,Standdown Cafe, Florin,Simon, Viorel, Gaiță, Pătrata,Alas, Luka,Teo, Claudia, Pato, Achilianu, Spyt,Hazmate, Diana, Psipsina,Mița