Saga savanților polimicționați trilemic și karmic (prima parte)

Este tot o poveste despre voi. Am să v-o spun pe fugă, nu de alta, dar nu-mi permit să vă rețin. Tot ce trebuie să știți este că a fost odată și doar o dată, un Institut polimedic cu specializare trilematică. Nu știu cum se face de există un Institut de teapa lui, dar are și program non-stop și infinite proprietăți karmice. Oricum, Institutul găzduiește sute de savanți polimedici, de orice rasă, etnie, naționalitate, culoare politică, miros specific, mentalitate nouă sau învechită, spălați sau nu, cu obraz subțire sau cât pielea de bizon de tundră, și așa mai departe. Savanții ăștia sunt împărțiți în mai multe găști: gură-cască, colportorii de vești transformați ad hoc în ziariști și crainici radio-șanț, ocupații cu problemele celorlalți, mașinile de spălat creiere, împăciuitorii, cheflii și nu în ultimul rând, tăcuții de ocazie – cu aripile gândurilor opărite.

Eliberați de teme, teze, paradigme, de nevoi fiziologice și de orice nu aparține de Institutul lor, savanții urlă, transpiră, se ceartă, aleargă, se excită nervos și se calmează unul pe altul, amenințându-se că se ignoră. Este un vacarm de nedescris, nimeni și nimic nu-i poate opri. Și-au făcut un obicei din a se lăuda cu câte-o năzdrăvănie, invenție, vreo știre pe care au citit-o ei pe nu mai știu pe unde, umblă cu vreo cioară vopsită, mâzgălesc pereții Institutului cu desene abstracte, spun povești, fac poze la fel și fel de lucruri sau lighioane, apoi își votează unii altora minunile, de te miri ce-i! Votarea invențiilor a depășit de mult rata de audiență a cursei înarmării de pe timpul războiului friguros și chiar pe cea a despărțirii dintre Mori și Ini. Ziceam că nimic nu-i poate opri? Pardon, rectific: aproape nimic. Există un singur lucru care le poate veni de hac, făcându-i să stea liniștiți la coadă, la casieria Institutului, să vină devreme din cluburi, să stea peste program, să o ajute pe vreo tanti Mitză, Rhettă sau Tzatză să treacă strada, să voteze și ceea ce nu le ceri să voteze, să citească și să comenteze până și cele mai penibile aberații ale celorlalți colegi savanți, mă rog, să fie cei mai buni savanți polimedici din Institut. Toate astea de dragul karmei cea de toate zilele! Karma funcționează ca un super-glue. Este ca aracetul, ca pasta de lipit comunistă la borcan (pentru savanții polimedici născuți mai devreme), care funcționează ca un liant cu puternice implicații social-economice. Pe scurt, ai karmă, ai parte! Cu cât ești mai savant, cu atât ai mai multă karmă prin buzunare. Karma face legea pe coridoare, împarte și desparte, ia mâncarea de la gura săracilor, țâța mamei de la gura copiilor, îi ridică și-apoi îi coboară, fără să poată nimeni scăpa de efectul ei.

Când obosesc peste măsură, găștile de savanți stau în vârful patului, legați la gât, cu albastru de metil pe buze și înghit medicamente. Cu voci răgușite își povestesc ce grozav s-ar juca ei barbut pe o mână de karmă de calitate. Povestea se repetă în fiecare zi. Ei nu știu ce se va întâmpla și totuși se joacă. Își asumă un risc? Nici vorbă, habar nu au ce-i ăla risc. Aparent, nu e nicio logică în purtarea lor, predominant e doar sentimentul de libertate. Fără să bage de seamă, savant după savant se înscriu în Institutul ăsta, deși în acel moment nimeni nu este conștient că totul este un joc absurd, al întâmplării, al oboselii statului pe scaun, al votării de bazaconii, al dependenței de karmă și așa mai departe. În concluzie, savanții par că se joacă bambilici, iar dacă va face amigdalită, el – noul venit – va înghiți cea mai amară bulină. Calculate, șansele lui de reușită erau 2%, după mașina de calculat a lui Nea Mircea, savantul șef al Institutului de polimicționare trilemică și karmică.

Cum decurge o zi în Intitut? Păi există un chioșc de ziare, unde se descarcă presa zilnic. Savanții se așeză la rând, dar Trilema n-o mai prinde nimeni, așa că se mulțumesc și cu votatul restului de ziare și reviste care se dovedesc a fi proaspete de trei zile. De vrun an, în lume, nu izbucnise niciun război atomic, dar ici-colo se mai semnalau noi explozii internautice, dar nimic serios. Doar niște experiențe și cercetări.

Ce-mi pasă mie, ce-ți pasă ție și tot așa, conjugă verbe fără să miște un deget, sperând să se îndrepte alții ceea ce lor nu le convine. Dacă s-ar apropia o lună pătrată de Pământ, toți prăpădiții ăștia s-ar compune, s-ar recompune și poate le-ar da cu rest, spune o savantă pe care merită s-o citești, merită să-i vorbești, să-i scrii, să-i scoți limba… În general merită orice.

Judecând lucrurile după privirile mele, în Institut ăsta se înscrie cel puțin o oaie bearcă zilnic, care face notă discordantă cu blugii ei jerpeliți și cu bluza creață a mamei de când a fost ea odată nașă, acum douăzeci de ani. Să fii sănătoasă mamă și să mai poți năși încă o sută de ani de aici înainte așa cum sunt și eu în pas cu polimoda, purtându-ți hainele tale. Știu, nu-ți plac nici blugii mei, dar îți repet, rezist la tăvăleală. Și clar: în institutul ăsta polimedic, trebuie să reziști la tăvăleală. Eu, savantul de mine, rezist la tăvăleală. Oricum, dintre toate lucrurile din lumea asta despre care n-aș prea vorbi, propria-mi persoană stă la loc de cinste. La radio seduc sceptici, dezbrac idei, provoc discuții și, cel mai important, sunt eu pe de-a-ntregul. Si nimeni nu ma poate opri, între noi e tot și multă muzică bună. Dar tot n-aș putea vorbi despre mine! Touché!.

Femeia se înrudește mai bine cu viespea sau cu albina? Sau e o altă glumă de-a Lukăi? Adică a mea! Oare eu ce sunt? Albină sau viespe? Mă tem că mama a luat de la albine acul și de la viespe mierea, flori n-a prea găsit și s-a mulțumit cu niște frunze de urzică, că și așa îi urzic pe ăștia de-i ustură și-n … cum s-au mulțumit ei, dragii de ei, să creadă că în grădina mea cresc doar urzici când m-am născut. Ei, aflați că urzicile m-au salvat de reumatism, acul de neplăceri, iar mierea nu de puține ori au atras muștele, câinii și alte specii de bărbați, așa că de fiecare dată a trebuit să mă descurc singură. Mă gândesc la Porc. Nu i-am spus că la subsol se fac împachetări cu nămol și masaj de relaxare. Pfff, dar e doar un porc și n-ar putea înțelege. Tu, Porc, înțelegi?

Între timp, domnul Porc gândea nevoie mare: numai gândindu-mă la stratul de transpirație ce apare după un anumit timp, între șorici și nămol, mă cutremur. Nu-mi place să simt cum bucăți de nămol alunecă pe mine, parcă ar fi niște melci care-și lasă pe piele gelatina lor băloasă. Grotesc! Voi bifa în condică că am făcut împachetările karmice, nea Mircea nu va controla dacă numărul meu de pe fișă figurează și pe listele de nămol și gata! Știu eu cum le notează femeile astea, că-ți trebuie un expert grafolog să le descifrezi scrisul. Nu-i așa Luko?

De la difuzor se aude Nea Mircea:atenție, bifarea se va face numai după ce termin de calculat câți dintre voi ați trecut pe la sfeștania lui popa Pantea. Bicilista de Mitza, Psipsina, Spioana și Aveum pot ieși din schema karmică când le va fi lumea mai dragă! Pantea mi-a zis că au păcătuit! Oricum sunteți cu toții niște hateri. Am construit Institutul ăsta acum câțiva ani, am investit în el fire de păr, am sacrificat timpul meu de mers la toaletă, mi-a mai crescut un fund, în continuarea celui pe care îl am acum și am extins posibilitățile de cazare în Institut de zece ori mai mult decât se credea că e posibil inițial. Ca un bun gospodar, am plănuit și am construit acest Institut, luând în considerare proiectele voastre de viitor, nu prezentul îngust, aproape inexistent care va inconjoară. Sunteți niște hateări și nu meritați un strop de karma luna asta, mojicilor! Vă tai de la cașcaval și o să vă treacă până vă măritați! S-a auzit până la ultima pagină cu savanți polimedici, aranjați în ordine alfabetică după karme? Drepți că vă ia mama dracului, iartă-mă Serafime că nu știu ce zic!

Lasă-i mă, Mirceo! Eu când eram nebotezat încă, a venit muica la mine și mi-a zis: eu și tactu te-am gândit în ziua Sfântului Mare Mucenic Eustatie și tu te-ai grăbit să ieși de Sânt Elisei, apoi le-am dat o hârtie pe care scria că am reușit la Teologie. De ce mi-ai adus tu hârtia asta, copilul meu, că eu te-aș fi crezut și fără să imi demonstrezi că ești de-al Domnului. Știu, muică, dar nu m-ai fi crezut că m-am dus să mă fac popă. Dacă m-aș fi dus la Agronomie? M-aș fi făcut funcționar cu diplomă! Fas! Așa am și eu libertatea mea. Ai pe dracu, îi zic în cor ceilalți savanți. Stai pe laviță ca popa și înjuri lumea că umblă după karme, că-s ochiul dracului, că mai știm noi ce, că înafară de alergat după karmă nu mai știm nimic, de sărbători ori de biserică. Savanții îl mai drăcuie și ei pe popa Pantea, că nu-și vede de copotul de la gură, că așa i-au zis, că are clopot și nu gură, și toacă cu ea despre cei vii și morți, de au ajuns savanții să treacă pe alt hol sau pe partea cealaltă a străzii și să se ferească de el ca de dracu, numai să nu-l audă cum îi umblă gura, cum îi spurcă: vei propovădui credința? Cui? Babelor surde, că numai ele mai cred, savanții ăștia o să râdă pe la spate. Karma e credința lor!