Cerc

Îmi țin mâinile îngrămădite într-o gaură din zidul din mine, făcut între două coapse stângi, puse una peste alta, într-o armonie trupească perfect diformă. Cu timpul, mâinile mi-au fost cuprinse de bășici în formă globuri cu fluturi plutind în apă. La scurt timp, hrăniți de sticla globului, fluturii s-au dizolvat în zid și s-au extins pe înteriorul urechii, pe toată retina, în nara stângă și într-un final mi-au cuprins tot corpul. Sunt mov; aspru; ud; murdar; ros pe interior; și al meu. Îi privesc cu jind cum mi se scurg pe picioarele încă uscate. În plimbările mele cu barca pe zid, îi admir cum zboară în roi.

Se odihnesc acolo unde coapsele coboară perpendicular, din înălțimi vertiginoase și mi se încolăcesc pe după umeri. Deasupra lor, vântul le transformă aripile în lame ascuțite cu care plesnesc apa care se prelinge, într-un puternic vârtej gastric. Vara, fluturii se leapădă de propriul sânge și se ung cu lacrimi. Chiar și cei mai fragezi dintre ei, de curând sosiți în mucegaiul care a năpădit zidul, se hrănesc ca hienele din coapsele mele stângi. Și două înghițituri înseamnă mult prea mult, atunci când sunt obișnuiți să fie pe jumătate goale de conținut. Uneori nu mai pot digera carnea zvâcnindă și îi doare, apoi vomită și li se strâng aripile de foame. Tot foamea transformă fluturii coapselor în argila fadă, în oamenii din cerul gurii, scăldați în amarul putred de pe tot cuprinsul limbii. Într-un amestec de salivă, sunt scuipați afară sub formă de lut, modelând alți oameni. La rândul lor, aceștia din urmă, înalță schele de-alungul trupului meu, îmi pătrund în gură și mai apoi în esofag, producându-mi o serie de contracții de parcă ar fi fost minuscule bule. Sunt încolțit de junghiurile din ce de-al zecelea spațiu intercostal stâng. Durerea mă încovrighează între două răsuciri ale corzilor vocale și urlu ca o pasăre mută. Genunchii mi se prăbușesc sub greutatea corpului. Sprijinit în coapse, mă sfărâm în cercuri concentrice și-mi recompun zidul dintre ele, cu gaură cu tot.